TEMA: Inundațiile – cauze, forme de manifestare, efecte, modalități de combatere.
Reguli de comportare și de acțiune pe timpul producerii inundațiilor.
Generalități.
În ultimii ani, teritoriul țării noastre a fost afectat de producerea unor inundații cu urmări catastrofale. Astfel în anul 2005 inundațiile au afectat Banatul, Moldova și Muntenia, în anul 2006 localitățile situate în Lunca Dunării, iar în anul 2008 județele Moldovei din bazinele râurilor Prut și Siret. Aceste inundații au produs pierderi de vieți omenești, distrugerea infrastructurii, a culturilor agricole, degradarea mediului ambiant. Situația a fost atât de gravă încât localități întregi au fost șterse de pe fața pământului sau au trebuit să fie strămutate total sau parțial. Practic, ultimul deceniu a marcat o creștere fără precedent, ca frecvență și amploare, a distrugerilor produse de inundații, sub toate formele lor de manifestare.
Județul Iași a fost puternic afectat în luna august 2005 de inundațiile produse de râul Siret în municipiul Pașcani și suburbiile acestuia, iar în perioada iulie – august 2008, în special localitățile de pe cursul aceluiași râu Siret.
Cauzele producerii inundațiilor, formele de manifestare, efectele acestora, modalități de combatere.
Definiții :
- Situație de urgență - eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente și alocarea de resurse suplimentare. Exemple de situații de urgență care se pot produce pe teritoriul țării noastre: cutremurele, alunecările de teren, fenomenele meteorologice periculoase (ploile abundente, futunile, căderile de grindină, înzăpezirile, seceta), inundațiile, accidentele tehnologice etc. Cele mai frecvente și cu efectele cele mai grave situații de urgență care se pot produce în țara noastră sunt fenomenele meteorologice periculoase și inundațiile.
- Inundațiile – în sens larg, inundația reprezintă acoperirea unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă provenită din revărsarea cursurilor de apă, a ploilor abundente sau topirii bruște a zăpezii . (Sursa – Dicționarul explicativ al limbii române).
Cauzele producerii inundațiilor :
- Poluarea generată de activitățile umane, care a condus la substanțiale modificări climatice, efectul de seră și încălzirea globală.
- Diminuarea severă a suprafețelor împădurite ca urmare a tăierilor iraționale.
- Amplasarea localităților și a unor obiective economico – sociale în zonele inundabile ale cursurilor de apă.
- Insuficiența unor lucrări de apărare împotriva inundațiilor (diguri, baraje, etc.)
Formele de manifestare :
- Inundațiile produse de revărsările naturale ale cursurilor de apă, datorate creșterii debitelor sau blocajelor produse de ghețuri, plutitori, aluviuni.
- Inundațiile produse de scurgerile de pe versanți, datorate căderii unor mari cantități de precipitații în timp scurt.
- Inundațiile produse de accidentele la construcțiile hidrotehnice (avarierea sau distrugerea unor lucrări de genul barajelor sau digurilor).
Efectele producerii inundațiilor - sunt expuse direct, sau indirect efectelor inundațiilor :
- populația, precum și bunurile sale mobile și imobile;
- obiectivele sociale;
- capacitățile productive (societăți comerciale, platforme industriale, centrale electrice, ferme agrozootehnice, amenajări piscicole, porturi și altele);
- barajele și alte lucrări hidrotehnice care reprezintă surse de risc în aval, în cazul producerii de accidente;
- căile de comunicații rutiere, feroviare și navale, rețelele de alimentare cu energie electrică, gaze, sursele și sistemele de alimentare cu apă și canalizare, stațiile de tratare și de epurare, rețelele de telecomunicații și altele;
- mediul natural (ecosisteme acvatice, păduri, terenuri agricole, intravilanul localităților și altele).
Modalități de combatere a inundațiilor :
- reducerea efectelor încălzirii globale prin reducerea emisiilor poluante, refacerea suprafețelor împădurite, etc.
- amenajarea de lucrări de apărare împotriva inundațiilor (diguri, baraje, etc) și întreținerea celor existente.
- dezvoltarea sistemul informațional meteorologic și hidrologic, care constă în observarea, măsurarea, înregistrarea și prelucrarea datelor meteorologice și hidrologice, elaborarea prognozelor, avertizărilor și alarmărilor, precum și în transmiterea acestora factorilor implicați și la populația expusă.
- interzicerea amplasării de locuințe sau obiective economico – sociale în zonele inundabileși dezafectarea celor existente.
- întreținerea sistemelor de preluare a apelor provenite din precipitații existente la nivelul localităților (sisteme de canalizare, rigole, șanțuri).
- Intreținerea albiei cursurilor de apă (îndepărtarea vegetației, decolmatarea albiilor, îndepărtarea obstacolelor și neobstrucționarea sub nici o formă a curgerii cursului de apă).
Reguli de comportare și de acțiune pe timpul producerii inundațiilor
Semnificația culorii codurilor avertizărilor meteorologice și hidrologice.
- a. Avertizări meteorologice
COD ROȘU – sunt prognozate fenomenemeteorologice de intensitate foarte mare (vânt, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, caniculă, ger). Există risc de viituri majore.
COD PORTOCALIU – sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (vânt, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, caniculă, ger). Există risc de viituir pe râurile mici.
COD GALBEN – Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări de vânt, temperaturi ridicate) sunt obișnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activități. Există risc de creșteri de debite și niveluri.
COD VERDE – Nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase.
- b. Avertizări hidrologice.
COD GALBEN – Risc de viituri sau creșteri rapide ale nivelului apei , neconducând la pagube semnificative, dar necesită o vigilență sporită în cazurile de activități sezoniere și/sau expuse la inundații. Depășire COTE DE ATENȚIE.
COD PORTOCALIU - Risc de viituri generatoare de revărsări importante susceptibile de a avea impact semnificativ asupra vietii colectivităților și siguranței bunurilor și persoanelor. Depășire COTE DE INUNDAȚIE.
COD ROȘU – Risc de viituri majore. Amenințare directă și generalizată asupra siguranței persoanelor și bunurilor. Depășire COTE DE PERICOL.
c. Semnalele de alarmare :
- Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
- Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durate de 2 minute.
Reguli de comportare în cazul producerii inundațiilor.
- Înainte de producerea unei inundații:
- Informați-vă despre semnalele de alarmare și despre procedurile de evacuare.
- În cazul riscului iminent de inundație opriți dispozitivele de încalzire,de alimentare cu gaz și electricitate.
- Mutați mobila,echipamentele electrice și alte obiecte personale la etajele superioare.
- Puneți substanțele toxice intr-un loc sigur, astfel încât să se evite poluarea.
- Pe timpul producerii inundațiilor :
- Fiți calm.
- Avertizați-vă vecinii și ajutați în special persoanele cu dizabilități, copiii și bătrânii.
- Informați-vă despre pericol și evoluția sa.
- Nu folosiți telefonul decât în situații urgente, pentru a nu încărca rețeaua.
- Părăsiți cât mai repede locuința atunci când vi se cere de către cei însărcinați cu operațiunile de evacuare.
- Folosiți itinerariul indicat de către cei responsabili .
- Nu o luați pe scurtături, riscați să intrați într-un loc periculos.
- Faceți aranjamentele necesare pentru animalele domestice.
- Luați cu dumneavoastră numai ce este absolut necesar (acte de identitate,medicamente).
- După producerea inundațiilor :
- Ajutați pe cei răniți.
- Ascultați radioul și urmați instrucțiunile celor însărcinați cu operațiunile de salvare.
- Fiți atenți înainte de a intra în casă. Verificați soliditatea structurii (crăpături ale pereților, tavanelor, geamuri sparte și alte dărâmături periculoase).
- Nu rămâneți într-o casă unde există apă stătută.
- Fiți atenți să nu vă electrocutați, nu atingeți firele electrice.
- Nu consumați decât apă îmbuteliată sau fiartă.
- Consumați alimente numai după ce au fost curățate și fierte.
- Nu folosiți instalațiile de apă, gaze, electricitate, decât atunci când vi se permite acest lucru.
- Efectuați lucrări de înlăturare a efectelor inundației, curățarea locuinței și a mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor.
| Ataşament | Mărime |
|---|---|
| lectie-liceu.pdf | 529.34 KB |
| lectie-liceu.doc | 62.5 KB |
Încarc status-ul twitter … Un moment vă rog!





