sigle oficiale Romania
Încarc status-ul twitter … Un moment vă rog!

Extrase presă 03.septembrie.2010

BUNA ZIUA IASI

1.Unitatile medicale iesene, pline de nereguli

Un raport intocmit de Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi arata ca unitatile medicale iesene au probleme serioase indeosebi in ceea ce priveste respectarea normelor de prevenire a incendiilor. Controalele au fost efectuate in urma unui ordin dat de ministrul Sanatatii de verificare a modului in care se respecta dispozitiile legale privind apararea împotriva incendiilor in unitatile medicale. Prin urmare, astazi, autoritatile judetene i-au convocat pe managerii spitalelor intr-o sedinta in care sa se discute despre luarea unor masuri urgente in vederea remedierii deficientelor. Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, s-a aratat nemultumit de ministrul Sanatatii despre care spune ca “are pretentii sa se implice, dar nu da nici un ban”. “Noi am mostenit aceasta situatie, iar indreptarea lucrurilor trebuie sa cada in sarcina Guvernului. Doresc sa se faca un plan de redresare cat mai rapid, iar eu le solicit managerilor sa rezolve problemele si sa-mi prezinte intr-un timp cat mai scurt un program de redresare”, a declarat Simirad.

2. Oricand, incendiile pot mistui spitalele din Iasi

Controlul demarat de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta in unitatile medicale din judetul Iasi a scos la iveala zeci de nereguli • In urma exploziei de la Maternitatea Giulesti din Capitala, iesenii nu au invatat nimic, unitatile medicale din judet fiind pline de deficiente • Autoritatile judetului au cerut managerilor de spitale sa prezinte un plan urgent de redresare a unitatilor pe care le gestioneaza • Ministrul Sanatatii a intrat in gura sefilor judetului, nemultumiti ca acesta se implica doar atunci cand au chef sefii autoritatilor central

Iesenii pot fi oricand martorii unei tragedii de proportii uriase. Zi de zi, trec pe langa mai multe bombe cu ceas, si nimeni nu pare sa stie ca, in orice moment, poate fi martorul sau chiar victima unei nenorociri. Masurile au intarziat sa apara, chiar daca, in orice moment, se poate intampla o nenorocire. Mai grav este si faptul ca nimeni nu a invatat nimic din nenorocirile care s-au abatut in cazuri similare. Tragedia de la Maternitatea Giulesti din Capitala se poate repeta oricand si la unitatile medicale din judetul Iasi. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi a controlat fiecare unitate medicala din judet, dupa ce ministrul Sanatatii a emis un ordin pentru controale tematice la unitatile sanitare publice privind apararea împotriva incendiilor. Acest control a scos la iveala numeroase deficiente, spitalele iesene fiind un adevarat pericol pentru bolnavii care vin la tratament. Mai toate unitatile medicale, fie cele din municipiile Iasi si Pascani, orasul Targu-Frumos, sau centrele medico-sociale din judet nu au intocmit un plan de aparare impotriva incendiilor. Alte unitati medicale nu au solicitat autorizatia de securitate la incendiu, în urma lucrarilor de consolidare si modernizare pentru cladirile spitalelor. O situatie mult mai grava este cea legata de instalatiile electrice. Cele de gaze, electrice, de încalzire si climatizare nu se exploateaza potrivit reglementarilor tehnice specifice si nu au asigurat, în totalitate, nivelul de protectie corespunzator mediului în care sunt amplasate. ISU Iasi a intocmit o lista cu 12 deficiente constatate la unitatile medicale, care a si fost prezentata autoritatilor judetene in subordinea carora se afla aceste spitale. Sefii ISU sustin, insa, ca aceste nereguli sunt arhicunoscute si ca acum s-a facut o noua inventariere a acestora.

Noi am dus la indeplinire ordinul dat de minister si am facut o inventariere a neregulilor. Acestea nu sunt noi, noi am mai sesizat faptul ca la majoritatea unitatilor sunt deficiente. In acest caz, sunt doua aspecte, unul tine de neregulile care impun resurse financiare, iar un alt aspect impune rezolvarea problemelor intr-un ritm mai rapid”, a precizat col. Stefan Lazar, comandantul ISU Iasi. Pompierii au aratat ca, pe timpul controlului, au fost verificate 24 unitati sanitare publice cu paturi, unde s-au constatat 152 nereguli legate de apararea împotriva incendiilor. Totodata, au fost aplicate 46 de sanctiuni contraventionale principale, din care 35 de avertismente si 11 amenzi, în cuantum de 18.000 lei.

16 miliarde lei pentru psihiatrie

Managerul Spitalului de Psihiatrie Socola a tinut sa precizeze ca unitatea medicala este una dintre cele mai vechi, de peste o suta de ani si prezinta un risc de incendiu crescut. Dupa ce, in urma cu aproximativ sapte ani, un pavilion a luat foc, au fost luate atunci o serie de masuri, pentru a preveni aparitia unor astfel de dezastre.

Unele dintre problemele constatate in urma acestor verificari pot fi puse la punct fara a implica cheltuieli financiare, iar altele necesita cheltuieli foarte mari. Dupa incendiul de la maternitatea Giulesti, noi am facut o fundamentare, pe care am trimis-o la Ministerul Sanatatii si pentru rezolvarea problemelor legate de instalatia electrica am avea nevoie de 16 miliarde lei vechi, inclusiv la sectiile exterioare. Avem sanse foarte mari sa primim acesti bani, in urmatoarea perioada. In prezent, spitalul este pus la punct pentru a preveni un eventual incendiu. Depinde foarte mult si de factorul uman”, a declarat prof. dr. Calin Scripcaru, manager la Spitalul de Psihiatrie Socola. Conducerea Spitalului Sf. Spiridon a estimat suma de 1,9 milioane lei pentru a rezolva toate deficientele constatate de echipa de control.

Simirad s-a luat de ministrul Sanatatii

Autoritatile judetene sustin ca astfel de nereguli ar trebui sa fie rezolvate cat mai rapid. Conducerea Consiliului Judetean Iasi, autoritatea care are in subordine o buna parte din unitatile medicale, le-a solicitat managerilor de spitale o situatie cu masurile ce vor fi luate pentru remedierea deficientelor. “Noi am mostenit aceasta situatie, iar lucrurile vor trebui indreptate de catre Guvern. Noi nu avem bani pentru finantarea spitalelor. Sunt necesitati care trebuie facute de urgenta, de aceea trebuie sa identificam solutii. Eu rog managerii spitalelor sa-mi prezinte, in cel mai scurt timp, un program de redresare a unitatilor medicale pe care le conduc”, a spus Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean Iasi. Seful institutiei s-a aratat nemultumit si de reactia ministrului Sanatatii, Cseke Attila. “Ministrul nu ar trebui sa aiba pretentii de la noi, sa facem ceva, daca nu ne da bani. Ar trebui sa-si vada de treburile lui. Daca da si bani, ii voi accepta autoritatea, dar daca nu, sa nu se bage. E usor sa dai ordine de sus”, a adaugat seful CJ Iasi. Si prefectul a cerut ca lucrurile sa se rezolve in regim de urgenta. “Au fost semnalate mai multe probleme, insa s-au prezentat si solutii. Managerii spitalelor au luat act de ceea ce s-a discutat si sper ca problema sa se rezolve cat mai curand. Lucrurile neconforme trebuie indreptate. Nu vrem sa se repete tragedia de la Maternitatea Giulesti”, a precizat prefectul Dragomir Tomaseschi. Raportul legat de neregulile gasite la unitatile medicale poate fi vizualizat pe site-ul www.bzi.ro.

3. Raportul ISU Iasi cu privire la neregulile din spitalele iesene

La ordinul comun al Ministrului Sanatatii nr. 1129 din 19.08.2010 si Ministrului Administratiei si Internelor nr. 188/19.08.2010, emis ca urmare a incendiului produs la Spitalul Clinic “Panait Sîrbu” de Obstetrica si Ginecologie Bucuresti, si a Ordinului Prefectului Judetului Iasi nr. 701 din 23.08.2010, în intervalul 23 - 31.08.2010, comisiile mixte de control, formate din reprezentanti ai Directiei Judetene de Sanatate Publica si ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Mihail Grigore Sturdza” al Judetului Iasi, au efectuat un control tematic la unitatile sanitare publice privind apararea împotriva incendiilor.

Controlul tematic a vizat în principal:

  • verificarea cailor de acces / evacuare în / din unitati;
  • limitarea propagarii incendiilor în interiorul constructiilor si fata de vecinatati;
  • exploatarea instalatiilor utilitare ale constructiilor;
  • asigurarea mijloacelor tehnice de aparare împotriva incendiilor, sistemelor si instalatiilor de detectie, semnalizare si stingere a incendiilor;

Au fost controlate 24 unitati sanitare publice cu paturi, fiind constatate 152 de nereguli privind apararea împotriva incendiilor, din care, prin activitatea de îndrumare si control, au fost remediate un numar de 57 de nereguli.

Pe timpul controlului, au fost aplicate 46 de sanctiuni contraventionale principale, din care 35 de avertismente si 11 amenzi, în cuantum de 18.000 lei.

Principalele nereguli constatate:

1. Conducatorii unitatilor sanitare de la Spitalul Clinic Universitar “Sf. Spiridon” Iasi, Spitalul de Recuperare Iasi, Spitalul Municipal Pascani, Spitalul Orasenesc Targu-Frumos, Spitalul Clinic Cai Ferate Iasi, Spitalul de Obstetrica si Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Socola” Iasi, Spitalul General C.F. Pascani, Spitalul Orasenesc Hîrlau, Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Cuza Voda” Iasi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iasi, Spitalul Clinic de Urgenta “Sf. Ioan” Iasi, Spitalul de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta Grajduri, Spitalul Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi, Preventoriul TBC Copii Deleni, Centrul de Asistenta Medico Sociala Bivolari, Unitatea de Asistenta Medico Sociala Raducaneni, Unitatea de Asistenta Medico Sociala Podu Iloaiei, Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie Iasi, nu au întocmite Planurile de interventie împotriva incendiilor si nu le-au prezentat pentru avizare, la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Mihail Grigore Sturdza” al Judetului Iasi, astfel încat activitatea de interventii în situatii de urgenta sa poata fi desfasurata în conditii de eficienta. Se încalca art. 19, litera “j” din legea 307/2006.

2. Nu este constituita structura cu atributii de aparare împotriva incendiilor, prin încadrarea postului de cadru tehnic cu atributii în domeniul apararii împotriva incendiilor, numit exclusiv pentru aceasta activitate la: Spitalul Clinic Universitar “Sf. Spiridon” Iasi, Spitalul Orasenesc Targu Frumos, Spitalul de Obstetrica si Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, Spitalul General C.F. Pascani, Spitalul Orasenesc Hîrlau, Spitalul Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi. Se încalca prevederile art. 19, lit.”a” din legea 307/2006 privind apararea împotriva incendiilor si art. 2, pct. 4 din Ordinul M.A.I. 106/2006 pentru aprobarea Criteriilor de stabilire a consiliilor locale si operatorilor economici care au obligatia de a angaja cel putin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atributii în domeniul apararii împotriva incendiilor.

3. Conducerile unitatilor sanitare de la Spitalul de Psihiatrie si Masuri de Siguranta Grajduri, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Sf. Maria” Iasi si Clinica I Chirurgie de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “Sf. Spiridon” Iasi nu au solicitat si obtinut autorizatie de securitate la incendiu, în urma lucrarilor de consolidare si modernizare pentru cladire spital si, respectiv, cantina, si a realizarii sistemului de alimentare cu gaze petroliere lichefiate stocate în rezervoare fixe. Se încalca prevederile art. 19, lit. “c” din Legea 307/2006 privind apararea împotriva incendiilor.

4. Nu se asigura conditiile de evacuare a utilizatorilor în conformitate cu prevederile art. 71 din Normele generale de aparare împotriva incendiilor aprobate prin O.M.A.I. 116/2007, astfel:

  • la Spitalul Clinic de Urgenta “Prof.dr. Nicolae Oblu”, a doua cale de evacuare aferenta etajului 4 si 3 este blocata, iar cea de la etajul 7 si demisol are gabaritul redus, datorita amplasarii pe aceste cai de mobilier sau a unor fisete metalice, aceeasi neregula fiind constatata si la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi;
  • la Spitalul Clinic Cai Ferate Iasi, pe planurile de evacuare nu este marcat locul de amplasare a mijloacelor de prima interventie, iar în încaperea cu destinatia “amfiteatru”, în care se pot afla simultan mai mult de 50 persoane, nu este afisat pe usa, în interiorul spatiului, planul de evacuare, asa cum prevede art. 29 din Normele generale de aparare împotriva incendiilor, aceeasi neregula fiind constatata si la amfiteatrul Pavilionului B3 de la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie “Cuza Voda” Iasi si Spitalul Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi, pavilionul 6;
  • la Spitalul Municipal Pascani, usile de acces la scarile de evacuare nu sunt prevazute cu dispozitive de autoînchidere, în vederea împiedicarii inundarii cu fum a caselor de scari si propagarea acestuia pe caile de evacuare, în aceste conditii evacuarea utilizatorilor facandu-se cu greutate; acelasi lucru s-a constatat si la Spitalul General C.F. Pascani la usile de acces - evacuare de pe holurile dinspre Sectia “Interne” de la etajul I al cladirii C1 si Sectia de Chirurgie de la etajul II, precum si spre casa de scari secundara;
  • la Spitalul Orasenesc Targu Frumos, Sectia Pneumoftiziologie, a doua cale de evacuare nu este practicabila, datorita blocarii pe pozitia închis a usii ce comunica cu exteriorul, la aceeasi unitate sectia “Maternitate”, sensul de deschidere a usii de pe traseul caii de evacuare de la etajul I are sensul de deschidere invers evacuarii;
  • la Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, Pavilionul 1 si 2 si Centrul de Asistenta Medico Sociala Bivolari, usile de pe traseele de evacuare se deschid în sens invers evacuarii utilizatorilor;
  • la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Sf. Maria” Iasi, a doua cale de evacuare de la Sectia Radiologie este blocata datorita depozitarii de mobilier pe holul de nivel. Se încalca art. 110 din Normele generale de aparare împotriva incendiilor;
  • la Spitalul Orasenesc Hîrlau – Sectia Maternitate – sensul de deschidere a usilor de pe calea de evacuare de la parter este invers sensului evacuarii persoanelor din cladire;
  • la Spitalul Clinic de Urgenta “Prof. dr. Nicolae Oblu” Iasi , caile de evacuare în caz de incendiu de la demisol, etajul I si II al cladirii nu sunt marcate cu indicatoare de securitate, conform prevederilor SRISO 3864/1/2-2008, astfel încat sa se asigure vizualizarea si recunoasterea acestora în caz de necesitate, aceeasi neregula fiind constatata la Unitatea de Asistenta Medico-Sociala Raducaneni si Unitatea de Asistenta Medico Sociala Podu Iloaiei, încalcandu-se prevederile art. 71 si 108 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor;
  • la Spitalul Clinic Cai Ferate Iasi, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Socola” Iasi, Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Cuza Voda” Iasi, Spitalul Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi si Centrul de Asistenta Medico Sociala Bivolari nu sunt marcate usile camerelor pentru bolnavi cu culori pentru asigurarea evacuarii în conditii eficiente (rosu – persoane care nu se pot evacua singure, galben – persoane care necesita sprijin la evacuare). Se încalca prevederile art. 121 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor;
  • la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, pe holurile de acces la scarile de evacuare au fost amplasate fisete metalice, paturi si materiale combustibile, reducandu-se latimea cailor de acces cu încalcarea art. 110 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor;
  • la Spitalul Orasenesc Targu Frumos în corpurile de cladire Maternitate si Sectia Pneumologie, nu sunt afisate planurile de evacuare în caz de incendiu, încalcandu-se prevederile art. 19, lit. a si b si art.29 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor;

5. Instalatiile electrice aferente constructiilor cum sunt cele de: gaze, electrice, de încalzire si climatizare nu se exploateaza potrivit reglementarilor tehnice specifice, astfel încat sa nu constituie surse de initiere si / sau propagare a incendiilor si nu au asigurata în totalitate nivelul de protectie corespunzator mediului în care sunt amplasate astfel:

  • la Spitalul Clinic de Urgenta “Prof.dr. Nicolae Oblu” Iasi nu sunt marcate tablourile electrice de la etajul VII si camera liftului cu indicatoare, nu sunt prevazute scheme electrice monofilare cu indicarea sarcinilor pe fiecare circuit, sigurantele fuzibile utilizate sunt supradimensionate; la Spitalul Clinic Cai Ferate corpul A, B, D, ambulatoriu, Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, Spitalul General C.F. Pascani si Unitatea de Asistenta Medico Sociala Raducaneni fiind constatate aceleasi nereguli;
  • la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “Sf. Spiridon” Iasi în magazia de materiale combustibile din Clinica a II-a Medicala, corpul electric de iluminat cu incandescenta nu este prevazut cu glob de protectie neregula constatata si la spatiile de depozitare a materialelor combustibile de la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, precum si la spatiile de depozitare de la Sectia I si II apartinand Unitatii de Asistenta Medico Sociala Raducaneni, conform prevederilor art. 5.3.20 din Normativul I7-02, iar în încaperea tabloului electric general din subsolul cladirii ambulatoriului de la Spitalul Cinic Judetean de Urgenta “Sf. Spiridon” Iasi corpurile electrice de iluminat erau suspendate direct de conductorul de alimentare;
  • instalatia electrica de iluminat si forta din cladirile Ambulatoriu, Clinica a II-a si a III-a Medicala, Clinica B.M.F., Clinica U.P.U. si Clinica Radiologica corp A si B de la Spitalul Cinic Judetean de Urgenta “Sf. Spiridon” Iasi si Pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5, C7 si C8 de la Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Cuza Voda” Iasi prezinta un avansat grad de uzura fizica, existand pericolul producerii unui incendiu în conditiile de exploatare existente;
  • la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Socola” Iasi, instalatiile electrice de la Pavilionul I Barbati, farmacie, laborator, Pavilionul 3 barbati, Sectia Sipote – Pavilion Prosectura, Pavilionul II Barbati si II Femei, Sectia Barnova pavilion central si magazii, tabloul de distributie aferent Pavilionului II de la Unitatea de Asistenta Medico Sociala Podu Iloaiei, precum si la bucataria Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Cuza Voda” Iasi, instalatiile electrice se exploateaza cu existenta contactelor imperfecte la conexiuni si legaturi, lipsa izolatiei la îmbinari sau capetele conductorilor, existand pericolul producerii unui incendiu, fapt neconform cu art. 82 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor;

6. Nu se asigura limitarea propagarii si dezvoltarii incendiilor si a efluentilor incendiilor în interiorul unor spatii, încalcandu-se prevederile art. 50 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor, astfel:

  • golurile pentru trecerea cablurilor electrice de forta prin peretele ce separa încaperea tabloului general si posturile de transformare PT 1, PT 2 si PT 3 de la Spitalul Clinic de Urgenta “Prof.dr. Nicolae Oblu” Iasi, golurile practicate în plansee si pereti pentru trecerea cablurilor electrice de forta practicate la încaperile tablourilor electrice la Sectiile Anestezie si Terapie Intensiva de la Spitalul Clinic “Dr. C.I.Parhon” Iasi, si golurile pentru trecerea cablurilor prin pardoseala din laboratorul de radiologie si imagistica medicala de la Spitalul General C.F. Pascani nu sunt etansate cu elemente incombustibile care sa aiba limita de rezistenta la foc egala cu a peretelui;

7. Nu se asigura o exploatare corespunzatoare a instalatiei de utilizare cu gaze naturale din spatiul de preparare a hranei aferent Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “Sf. Maria”, prin prevederea detectorilor de gaz metan care sa semnalizeze aparitia scaparilor accidentale, conform prevederilor Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea si exploatarea instalatiilor de gaze naturale.

8. Nu în toate unitatile controlate se organizeaza interventia de stingere a incendiilor pe locurile de munca prin stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare si alertare în caz de incendiu a personalului si utilizatorilor, stabilirea sistemelor instalatiilor si a dispozitivelor de delimitare a propagarii incendiilor, stabilirea componentei echipelor care trebuie sa asigure salvarea si evacuarea persoanelor / bunurilor pe schimburi de lucru, organizarea efectiva a interventiei prin nominalizarea celor care trebuie sa utilizeze sau sa puna în functiune mijloacele tehnice din dotare, încalcandu-se prevederile art. 25 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor, astfel:

  • la Spitalul Clinic Cai Ferate Iasi si Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Cuza Voda” Iasi nu se organizeaza interventia de stingere a incendiilor la locul de munca prin stabilirea componentei echipelor care trebuie sa asigure evacuare si salvarea persoanelor si bunurilor pe schimburi de lucru;
  • la Spitalul Municipal Pascani nu este stabilita pe fiecare nivel componenta echipelor de interventie cu nominalizarea celor care trebuie sa utilizeze sau sa puna în functiune mijloacele tehnice din dotare în vederea asigurarii primei interventii;
  • la Spitalul Orasenesc Targu-Frumos, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Sf. Maria” Iasi si Spitalul General C.F. Pascani nu se asigura dotarea cu sistem operativ de observare si anuntare a incendiilor sau de alertare în caz de incendiu, astfel încat activitatea de interventie sa se desfasoare în conditii de eficienta;

9. Instalatiile de detectare, semnalizare si alarmare la incendiu nu sunt mentinute în stare de utilizare si nu se executa lucrarile de întretinere si verificare care sa fie consemnate în registrele de evidenta si control ale instalatiilor de semnalizare, alarmare, alertare, limitare si stingere a incendiilor, în care sa se consemneze datele relevante privind executarea controalelor starii de functionare, a operatiunilor de verificare, întretinere si reparatii, încalcandu-se prevederile art. 142 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor, astfel:

  • la Spitalul Clinic Cai Ferate Iasi si Spitalul Clinic de Psihiatrie “Socola”Iasi – Pavilionul II Femei, nu se asigura existenta registrului de evidenta si control a instalatiilor de semnalizare, alarmare, alertare, limitare si stingere a incendiilor;
  • la Spitalul Municipal Pascani sistemul de alarmare în caz de incendiu prevazut cu butoane manuale de semnalizare nu functioneaza corespunzator, transmitandu-se semnale false;

10. Instalatiile de hidranti interiori, hidranti exteriori din dotarea unitatilor sanitare, nu asigura interventia în conditii de eficienta datorita exploatarii necorespunzatoare a acestora sau neefectuarii lucrarilor de reparatii. Se încalca art. 57 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor, astfel:

  • la Spitalul Clinic de Urgenta “Prof.dr. Nicolae Oblu” Iasi, hidrantii interiori nu au asigurata dotarea corespunzatoare cu accesorii pentru trecerea apei (lipsa furtunuri si tevi de refulare la demisol, parter si etajul I - în totalitate, etajul II– 4 hidranti interiori, etajul III – 1 hidrant, etajul V – 2 hidranti, etajul VI – 2 hidranti) si nu se asigura postul fix de incendiu dotat cu materialele necesare asigurarii interventiei din exterior, aceeasi neregula fiind constatata si la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi;
  • la Spitalul Clinic de Cai Ferate Iasi mijloacele tehnice de prima interventie (stingatoare) cu care se echipeaza si doteaza constructiile nu sunt în totalitate verificate la termenul de scadenta conform reglementarilor specifice iar o parte din acestea (20%) lipsesc la pavilioanele A, B, C si D, hidrantii interiori nu asigura posibilitatea de interventie în caz de incendiu, datorita neechiparii acestora cu accesorii de trecere a apei;
  • la Spitalul Clinic Judetean “Sf. Spiridon” Iasi – Clinica O.R.L., o parte din mijloacele tehnice de aparare împotriva incendiilor erau amplasate în locuri necorespunzatoare (bai) si nu puteau fi utilizate în cazul producerii unui incendiu;
  • la Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. dr. George I. M. Georgescu” Iasi, Spitalul Clinic Municipal Pascani si Spitalul General C.F. Pascani dotarea hidrantilor interiori nu este asigurata cu accesorii de trecere a apei în totalitate;
  • la Spitalul Clinic Municipal Pascani reteaua de alimentare cu apa a hidrantilor exteriori (trei hidranti exteriori) nu functioneaza la parametrii proiectati cu asigurarea debitului si presiunii minime necesare, datorita uzurii avansate a coloanelor de alimentare aferente retelei;
  • la Spitalul Clinic de Urgenta “Sf. Ioan” Iasi, cei 4 hidranti exteriori de incendiu nu sunt alimentati cu apa de la reteaua orasului si nici de la rezerva proprie datorita nefinalizarii lucrarilor la bransamentul aferent;

11. Nu se asigura conditii de evacuare si salvare a utilizatorilor prin functionarea iluminatului de siguranta si a celei de-a doua surse de energie electrica conform art. 107 din O.M.A.I. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor, astfel:

* la Institutul de Boli Cardiovasculare o parte din corpurile de iluminat de siguranta pentru evacuare si pentru marcarea hidrantilor nu sunt marcate cu indicatoare conform reglementarilor specifice, astfel încat traseul caii de evacuare sa fie usor de distins în conditii de incendiu;

* la Spitalul Municipal Pascani, pe traseul cailor de evacuare de la etajele cladirii si casele de scari pentru evacuare nu sunt prevazute corpuri de iluminat incluse în iluminatul de siguranta pentru evacuare iar hidrantii interiori nu sunt prevazuti cu iluminat de siguranta pentru marcarea acestora;

* la Spitalul General C.F. Pascani, nu se asigura a doua sursa de energie electrica pentru consumatorii cu rol de siguranta la foc, iluminat de siguranta si pentru continuarea lucrului la blocurile operatorii iar la Preventoriul TBC Copii Deleni grupul electrogen nu este în stare de functionare;

* la Spitalul Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi – Pavilion 3, etaj I, Terapie Intensiva – iluminatul de siguranta este scos din functiune datorita neexecutarii lucrarilor de mentenanta;

12. Nu se asigura accesul si circulatia autospecialelor de interventie în incinta unitatilor sanitare controlate, datorita inpracticabilitatii acestora sau parcarii într-un numar foarte mare a autoturismelor proprietatea personalului la Spitalul Clinic Cai Ferate Iasi si Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Cuza Voda” blocandu-se si accesul la rezerva de apa incendiu sau la hidrantii exteriori;

EST

Spitalele groazei

Tragedia petrecuta la maternitatea din Bucuresti a scos la iveala lucruri de neimaginat! Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta a terminat controalul privind apararea in cazul incendiilor in spitalele iesene. Raportul cu neregulile pe care le-au gasit se intinde, atentie, pe 6 pagini!

Au fost aplicate 46 de sanctiuni contraventionale principale, din care 35 de avertismente si 11 amenzi în cuantum de 18.000 lei. Asta nu rezolva insa faptul ca masinile de pompieri nu au pe unde intra in unitatile sanitare, nu exista cai de evacuare si salvare, iar instalatiile de detectare, semnalizare si alarmare la incendiu nu sunt mentinute in stare de utilizare. Iar acestea sunt doar cateva exemple din seria de nereguli.

Raportul urmeaza sa fie trimis Ministerului Sanatatii. Nu se stie insa daca va fi cineva interesat sa ia vreo masura, sau problemele vor fi remediate de abia dupa ce se va repeta si in Iasi o tragedie ca cea de la
maternitatea Giulesti.

IASI PLUS

Raport infiorator al ISU: din spitalele iesene nu se poate iesi in caz de incendiu

Un raport al Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta arata ca in spitalele iesene se poate produce oricand o tragedie in care sa se piarda mai multe vieti. Inspectorii IJSU au facut un control in unitatile medicale, imediat dupa nenorocirea de la Maternitatea Giulesti, si au constatat ca, la Iasi, lucrurile stau atat de rau, incat, daca ar fi un incendiu, atat bolnavii, cat si cadrele medicale ar fi in mare pericol.

Ieri, sefii Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta (ISJU) au prezentat sefilor judetului si ai municipalitatii un raport detaliat asupra celor gasite in spitale. Concluzia este catastrofala: evenimentul de la Bucuresti se poate repeta oricand in orice spital din Iasi. “Am gasit foarte multe nereguli in spitale; unele tin de pregatirea personalului si de organizare, iar altele presupun investitii serioase la instalatiile electrice“,a spus col. Stefan Lazar, seful IJSU.

Traseele de evacuare sunt blocate

Concret, traseele de evacuare din spitale sunt blocate cu… mobilier, instalatiile electrice sunt vechiu si neadaptate consumurilor actuale, usile de evacuare se deschid in sensul invers directiei de evacuare, iar personalul nu are pregatirea minima necesara pentru a actiona efecient in cazuri de incendiu. “Unele deficiente pot fi remediate fara investitii, insa daca ne referim la instalatiile electrice, dotari si echipamente, aici trebuie alocate sume importante”, a mai spus col. Lazar.

Bani pentru investitii doar din coplata

Din pacate, la partea cu investiile, autoritatile judetene stau foarte prost. Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Constantin Sdimirad, a spus ca in bugetul judetului nu sunt bni pentru asa ceva. De aceea, el crede ca macar managerii nou-numiti ai spitalelor din subordinea CJ ar trebui sa introduca un sistem de coplata, deoarece banii de la Casa de Asigurari nu vor fi niciodata suficienti. In plus, seful CJ mai afirma ca in spitale ar trebui facute liste de asteptare pentru cei neasigurati. “Nu mi se pare corect ca zdrahonii aia care beau si apoi se bat intre ei sa beneficieze de servicii medicale gratuite”, a spus Simirad.

Vesti bune pentru Parhon si Recuperare

Primaria municipiului Iasi, in schimb, se dovedeste mai grijulie cu spitalele din subordine. Pentru Spitalul Parhon, municipalitatea deja a alocat 80.000 de lei care vor fi folositi la continuarea lucrariolor la instalatii, iar la Spitalul de Recuperare se lucreaza la un proiect de schimbare a traseelor electrice. “Vom cauta resurse in bugetul local pentru a finanta aceaste lucrari”, a spus viceprimarul Romeo Olteanu.

ADEVARUL DE SEARA

Spitalele din județul Iași pot lua foc în orice moment

Verificările la spitalele din Iași au scos la iveală numeroase nereguli.  Printre problemele semnalate se numără blocarea căilor de acces cu mobilă, dar și instalațiile electrice vechi care nu prezintă siguranță.

Șefii județului s-au întâlnit ieri cu managerii unităților medicale din Iași pentru a găsi soluții de remediere a problemelor semnalate de echipele de control ale ISU. “Au prezentat numeroase probleme și soluțiile pentru a evita o tragedia ca cea de la Maternitatea Giulești. Managerii știau de aceste nereguli și sper să rezolve problemele. Sperăm să nu avem parte de evenimente nefericite ca cel de la București”, a spus prefectul Dragomir Tomașeschi.

Șefii CJ nu au bani pentru spitale, dar vin cu idei

Președintele Consiliului Județean Constantin Simirad a menționat că bugetul județului este prea sărac și că șefii spitalelor ar trebui să găsească singuri surse de finanțare. “Managerii ar trebui să găsească surse de finanțare. Pentru a reduce cheltuielile, pacienții care nu sunt asigurați ar trebui trecuți pe liste de așteptare. Nu este normal ca niște zdrahoni care beau și se bat să fie tratați pe banii celor asigurați“a spus Simriad.

24 ORE

Elicopterul SMURD Iași și-ar putea relua zborurile începând de săptămâna viitoare

Ministerul Administrației și Internelor (MAI) ar putea suplimenta cu încă 200 de ore de zbor cota alocată în acest an pentru intervențiile efectuate de elicopterul SMURD Iași. La solicitarea șefului Serviciului Medical de Urgență, Resuscitare și Descarcerare (SMURD) Iași, Diana Cimpoeșu, medicul șef al Unității de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului “Sfântul Spiridon”, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a înaintat o solicitare în acest sens Ministerului Administrației și Internelor, respectiv conducerii Unității Speciale de Aviație (USA) din cadrul acestui minister, în care solicită suplimentare aorelor de zbor pentru elicopterul SMURD Iași, “Există speranțe să se aprobe suplimentarea orelor de zbor pentru elicopter. Cred că problema va fi rezolvată, după cum a spus și comandantul Unității de Aviație de la Iași. Noi am cerut încă 200 de ore de zbor până la sfârșitul anului. Până acum, elicopterul SMURD Iași a fost solicitat la 47 de cazuri de salvări de vieți omenești”, a declarat șeful SMURD Iași, Diana Cimpoeșu.

Potrivit protocolului încheiat cu MAI, numărul de zboruri alocate pentru elicopterul SMURD Iași în aest an a fost de o sută, acestea fiind epuizate în această săptămână. “Ni s-au alocat numai o sută de ore de zbor, crezând că ne vor ajunge până la sfârșitul anului, însă solicitările au fost numeroase și am epuizat programul alocat. De acum încolo, elicopterul mai poate efectua numai zboruri umanitare, cu aprobarea în prealabil a conducerii MAI, și zboruri împreună cu Poliția de Frontieră”, a adăugat Diana Cimpoeșu. Printre cele mai importante misiuni îndeplinite în acest an de echipajul de pe elicopterul SMURD Iași s-au numărat transferul la Iași al bebelușului de numai câteva ore, născut cu malformații, la Bârlad, și transportul parașutiștilor victime ale accidentului aviatic de la Tuzla”, a declarat șeful SMURD Iași. Noul elicopter, pus la dispoziția SMURD Iași de Ministerul Administrației și Internelor (MAI) începând din luna mai a acestui an, este un MI-8, de producție sovietică. Echipajul medical și echipamentele medicale sunt asigurate de Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) a Spitalului “Sfântul Spiridon” din Iași, iar piloții aparțin Unității Speciale de Aviație (USA) din Iași.

Ultimul elicopter al SMURD Iași s-a prăbușit în luna ianuarie 2006, în timpul unui zbor de observație, toți cei patru membri ai echipajului pierzându-și viața Elicoperul SMURD Iași este cel de-al treilea care a devenit operațional în România, după cele de la București și Târgu Mureș. SMURD Iași și-a început activitatea pe data de 2 mai 2005. În prezent, în cadrul acestui serviciu lucrează 15 medici primari și specialiști, 23 de asistenți medicali, 90 de ofițeri și subofițeri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), 94 de paramedici, 30 de voluntari studenti și 70 de medici rezidenți în medicina de urgență. Numărul solicitărilor pentru SMURD Iași a crescut de la an la an. Astfel, de la 427 de intervenții înregistrate în 2005 și 409 în 2006 (un an în care activitatea a fost discontinuă), s-a ajuns în 2007 la 806 cazuri, iar în 2008 s-au inregistrat 1.688 de solicitari. În anul 2009 s-au înregistrat 2.646 de intervenții ale SMURD, la care s-au adăugat alte 1.068 ale Echipajelor de Prim Ajutor (EPA). În primul trimestru al acestui an s-au inregistrat 724 de intervenții SMURD și 229 ale EPA.

Schengen Romania Uniunea Europeana