7 EST
Medicii din Iasi se lupta sa-l tina in viata pe un baiat de 13 ani din Gura Humorului, victima unui cumplit accident. Copilul se plimba cu rolele intr-un parc, iar cand s-a sprijinit de o poarta de fotbal, aceasta a cedat si a picat peste el. I-a sfaramat practic cutia craniana. Este in coma de grad IV si sunt sanse mici sa supravietuiasca.
Parcul din Gura Humorului se afla sub administrarea Primariei din Suceava. De curand, spatiul a fost renovat, prin niste fonduri Phare. Cand parintii copilului accidentat l-au sunat pe primar, sa il intrebe cum au folosit banii daca poarta mare de fier a cedat asa rapid, le-a trantit telefonul in nas.
Baiatul a iesit, impreuna cu un prieten, sa se plimbe cu rolele. S-a sprijiinit de poarta de fotbal, moment in care sururburile au cedat, iar fierul a cazut peste el. Martorii i-au sunat parintii, ingrozititi de ceea ce au vazut. Copilul era prabusit intr-o balta enorma de sange.
Echipajul de ambulanta sosit la fata locului a decis sa ceara ajutorul echipajelor SMURD din Iasi. Baiatul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie, lovit la cap, in coma de grad 4.
Medicii de la neurochirurgie nu-l pot ajuta prea mult. Starea lui este critica si nu mai da semne de activitate cerebrala. Practic, este tinut in viata mai mult de aparate.
Cu inima franta de durere, parintii baiatului se intreaba cum este posibil ca intr-un parc, in care se joaca zilnic sute de copii, sa nu fie asigurate condiitiile minime de siguranta. Nu mai au insa puterea sa ceara socoteala cuiva. Tot ce fac este sa se roage la o minune.
Primaria a deschis o ancheta interna, pentru a stabili vinovatii in acest caz.
BUNA ZIUA IASI
Tragedie cumplita: un barbat de 55 de ani, din localitatea ieseana Alexandru Ioan Cuza, a murit inecat in Siret. Apele involburate l-au inghitit pe barbat in timp ce incerca sa ajunga pe celalalt mal. Costica Roman s-a aventurat luni seara împreuna cu un prieten în trecerea Siretului înot, însa curentii prea puternici l-au înghitit. Barbatul a incercat sa traverseze inot raul, sa ajunga pe celalalt mal pentru a strange lemne. Desi apele erau involburate, Costica Roman a sperat ca va ajunge fara probleme pe celalalt mal. Prietenul care il insotea a povestit ca barbatul inota in spatele lui, iar la un moment dat nu l-a mai observat. Cel mai probabil, ieseanul a murit inghitit de ape. "In jurul orei 18.00, am fost anuntati despre disparitia unui barbat. Persoana in cauza a fost vazuta in timp ce inota, dar nu a mai ajuns la mal. Barbatul a incercat sa traverseze inot Siretul pentru a ajunge pe celalalt mal", a declarat inspectorul de politie Nicolae Miron, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Iasi. Costica Roman a fost dat disparut, iar localnicii si politistii din zona au inceput cautarile. In ajutorul acestora au venit si pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi. Acestia l-au cautat toata noaptea fara nici un rezultat. Cautarile au fost reluate ieri, insa scafandrii nu au reusit sa dea de urma barbatului. Acestia sustin ca sunt slabe sanse sa mai gaseasca trupul ieseanului.
Un baiat de doar treisprezece ani s-a trezit cu o poarta de fotbal peste el. In urma teribilului accident, copilul din judetul Suceava a ajuns la spital in stare grava. Luni dupa-amiaza, Cosmin T. se plimba cu rolele printr-un parc din Gura Humorului. Baiatul a trecut prin dreptul unei porti de fotbal, dar a fost zdrobit de bara metalica de sus, care s-a prabusit de la rugina. Copilul a fost prins sub ea si a suferit rani foarte severe. Pentru ca starea de sanatate era foarte precara, la localitate s-a deplasat un echipaj SMURD Iasi, care a adus baiatul la Spitalul de Neurochirurgie. Baiatul a suferit o rana foarte puternica la cap si a fost adus in coma. "Un baiat de treisprezece ani a fost adus in Iasi de echipajul SMURD, dupa ce o poarta de fotbal s-a prabusit peste el. Pacientul avea traumatism cranio-cerebral si hematom la ochi. A fost adus in coma profunda. Dupa ce a fost intubat, ventilat si sedat, pacientul a fost transportat in Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul de Neurochirurgie", a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, sefa SMURD. Starea copilului este in continuare foarte grava, iar prognosticul medicilor este rezervat.
Trupul neinsufletit al copilei de 17 ani, din localitatea ieseana Popricani, a fost gasit de catre salvatorii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi in cursul dupa-amiezii de luni. Acesta zacea chiar la cativa metri de locul unde fata sarise sa se scalde. Se pare ca, in incercarea disperata de a-si salva viata, Stefania Piu s-a blocat intre crengile si resturile pe care viitura le-a adus pe cursul raului Jijia, nemaiputand sa iasa la suprafata. "Probabil s-a agatat de ceva in apa si a ramas acolo, pentru ca toata lumea se astepta sa o gaseasca in Prut, de acum. Familia a cerut sa fie cautata cu scafandrii, dar operatiunea era imposibila, pentru ca apa e foarte tulbure", a explicat Otonel Slabu, primarul localitatii Popricani. Desi nu stia sa inoate, tanara a fost tentata sa faca o baie in valurile involburate ale Jijiei, alaturi de iubitul acesteia. Corpul Stefaniei Piu a fost preluat de catre Institutul de Medicina Legala (IML) Iasi pentru autopsie. "Exista, totusi, mari semne de intrebare. Nu intelege nimeni cum a sarit fata intr-o apa atat de murdara si adanca. Exista suspiciuni ca ar fi putut fi aruncata in gluma in apa, unde curentii puternici nu au lasat-o sa mai scoata capul la suprafata", a completat Otonel Slabu.
IASI PLUS
Ieri pompierii au intervenit in comuna "A.I.Cuza", pentru căutarea lui Costică R., de 49 ani, dar trupul acestuia nu a fost gasit. Pe de alta parte, vremea rea din ultimele zile continua sa faca pagube. Pompierii au fost chemati luni sa intervina pentru a decolmata 10 fantani din satul Contesti (comuna Valea Seaca), dar si pentru a evacua apa stransa in urma scurgerilor de pe versanti in doua curti. "S-a intervenit in comuna Stolniceni-Prăjescu, pentru evacuarea apei adunate intr-o curte şi o grădina,dar si la Paşcani, pentru a scoate apa dintr-un beci si o curte", a spus lt.col Dan Marciuc, purtatorul de cuvant al ISU Iasi.
24 DE ORE
Premierul şi membrii delegaţiei, îndemnaţi "să ia lopata în mână şi să nu se mai plimbe"
Primul-ministru Emil Boc s-a aflat, luni, la Galaţi, unde, împreună cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a inspectat lucrările hidrobarajului de pe Dunăre din cartierul Valea Oraşului. Aici, şeful guvernului a fost huiduit din nou de o parte dintre oamenii care lucrau la dig.La începutul vizitei, premierul s-a oprit în sectorul din apropierea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos unde i-a fost prezentat, de către secretarul de stat Mihai Capră, traseul digului de 4,3 km destinat să apere cartierul Valea Oraşului de apele revărsate ale Dunării.
Boc s-a arătat mulţumit de modul în care se desfăşoară lucrările şi le-a spus autorităţilor locale că oamenii trebuie să ştie să fie pregătiţi şi pentru planul B în cazul în care digul nu va rezista. Înainte de a se deplasa pe jos pentru a inspecta digul, premierul a pus la temelia primului tronson un sac de nisip. Emil Boc a inspectat mai multe tronsoane, o parte dintre oamenii veniţi să lucreze la ridicarea digului manifestându-şi nemulţumirea faţă de prezenţa şefului Guvernului, huiduindu-l şi fluierându-l. O parte dintre ei au făcut şi "recomandări" întregii delegaţii de genul "Luaţi lopata în mână şi nu vă mai plimbaţi". Emil Boc a reacţionat prompt şi s-a deplasat la fiecare grup care l-a huiduit, ascultându-le nemulţumirile şi explicându-le că situaţia este sub control şi că principala acţiune a Guvernului este să păzească municipiul Galaţi şi să-l ferească de inundaţiile provocate de Dunăre.
Către finalul vizitei, primul-ministru a ajuns şi în sectorul unde sunt în curs de amplasare digurile gonflabile, zonă în care lucrează jandarmi, militari şi angajaţi ai Societăţii Apele Române.
Apoi primul-ministru s-a urcat într-o şalupă împreună cu delegaţia şi s-a deplasat în comuna Grindu unde, conform planului B, în cazul în care va exista pericol iminent de rupere a digului de la Galaţi să se creeze două breşe la Cotu Pisicii. Pentru protecţia localnicilor din Grindu se lucrează la ridicarea unui dig de 5 m. Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, a declarat, luni, că dacă digul care este construit la Galaţi pe o lungime de 4,5 kilometri nu va rezista pierderile economice vor fi însemnate, numai închiderea acţivităţii Regionalei Vamale implicând o pierdere de 18,5 milioane de euro pe zi. Prefectul a menţionat că 8.000 de persoane se află în zona inundabilă şi ar trebui evacuate în cazul în care digul va ceda. Autorităţile locale spuneau că dacă digul va ceda va fi înregistrat cel mai mare dezastru urban de după cel de-al doilea război mondial.
Premierul era aşteptat, vineri, la Primăria comunei Săuceşti, localitate grav afectată de inundaţii, însă nu a mai ajuns. În faţa primăriei, zeci de localnici au protestat, vineri, şi s-au certat cu autorităţile locale, pe care le-au acuzat că nu au făcut nimic pentru a evita situaţia în care s-a ajuns. Oamenii spun că, deşi localitatea a mai fost inundată şi în 2008, autorităţile nu au consolidat digul. La un moment dat, ei au început să scandeze "Noi vrem dig".Ei spuneau că dacă premierul va veni la Săuceşti îl vor primi cu "apă şi mâl". Premierul Emil Boc a evitat însă să se întâlnească cu oamenii nemulţumiţi. El a declarat, vineri, că a fost în localitatea Săuceşti, din judeţul Bacău, unde a "stat de poveşti" cu aproximativ o sută de localnici, iar la insistenţele ziariştilor privind motivele pentru care nu a ajuns în centrul comunei el le-a spus acestora că nu îi fac ei programul.Autorităţile locale au început, vineri dimineaţă, la ora 6.00, evacuarea tuturor celor 2.100 de locuitori ai comunei Săuceşti, după ce debitul Siretului a depăşit maximul istoric înregistrat în 2008, de 2.676 metri cubi pe secundă, înregistrând 2.887 metri cubi pe secundă, iar digul ridicat de la începutul săptămânii pentru protejarea localităţii a cedat sub presiunea apei.
Premierul Emil Boc a declarat vineri în judeţul Bacău că numărul locuinţelor modulare pe care Guvernul le are şi le poate pune la dispoziţie persoanelor evacuate din case este mai mare decât numărul caselor distruse în urma inundaţiilor. El a precizat că există 246 de case distruse de ape.Premierul a mai spus că Guvernul va analiza situaţia şi va decide cum îi va ajuta pe sinistraţi să îşi reconstruiască locuinţele.Cel mai grav afectate de inundaţiile puternice, ca urmare a revărsării Siretului, care a înregistrat debite istorice, au fost judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Bacău. La rândul său şi şeful statului s-a deplasat în zonele afectate de inundaţii. Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri, în localitea suceveană Dorneşti, unde 300 de case au fost inundate de apele râului Suceava. Preşedintele Traian Băsescu, s-a aflat, vineri, şi în localitatea Pătrăuţi şi le-a spus localnicilor ale căror case au fost distruse de inundaţii să înceteze acţiunea de scoatere a mâlului din locuinţe şi să încerce să recupereze "tot ce se poate", inclusiv cărămizi, pentru construirea de noi case în zone neinundabile. El i-a mai spus primarului să le transmită oamenilor că "nu construieşte statul". Băsescu a subliniat că statul o să facă tot ce se poate pentru a trimite în zonele afectate de inundaţii materiale de construcţii, dar că oamenii sunt cei care trebuie să-şi refacă locuinţele, ajutându-se unii pe alţii.Potrivit Prefecturii Suceava, inundaţiile din această săptămână au afectat 81 de localităţi din judeţ, fiind evacuate 1.610 persoane, 63 de case fiind distruse, un număr de 4.949 de case fiind afectate atât de inundaţii, cât şi de alunecările de teren, iar 602 case fiind izolate.
Peste 160 de localităţi din 22 de judeţe au fost inundate, în ultimele 24 de ore, iar aproape 900 de persoane au fost evacuate din case, în vreme ce peste 2.800 de angajaţi ai MAI şi ai altor structuri au intervenit pentru salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor, informează IGSU. Judeţele afectate în ultimele 24 de ore de inundaţii au fost Alba, Bacău, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Tulcea, Vaslui şi Vrancea, se arată într-un comunicat de presă de joi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Echipele de intervenţie au evacuat aproape 900 de persoane, în intervalul menţionat, apele distrugând şi o locuinţă şi afectând alte aproape 300.Peste 3.200 de gospodării, anexe, curţi şi grădini au fost inundate, precum şi aproape 18.000 de hectare de păşuni şi fâneţe, aproape 15.000 de hectare de teren arabil, aproape 5.000 de hectare de păduri, 16 obiective socio-economice, şase drumuri naţionale, opt drumuri judeţene şi nouă drumuri comunale.În plus, viitura a făcut ca şase poduri şi 78 de podeţe să devină impracticabile, iar peste 300 de fântâni au fost colmatate.Pentru limitarea pagubelor şi salvarea vieţilor omeneşti au intervenit peste 2.800 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi ai altor structuri.Aceştia au acţionat cu peste 400 de mijloace de intervenţie, dintre care 216 din dotarea inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.Râul Siret a atins în cursul dimineţii de joi debite maxime în zona localităţii Paşcani, iar viitura se îndreaptă spre localitatea Nicolae Bălcescu, unde hidrologii estimează că va ajunge vineri dimineaţă.În ceea ce priveşte debitele Dunării, acestea sunt foarte apropiate de nivelul atins în 2006, pe sectoarele din dreptul localităţilor Brăila - Galaţi - Tulcea şi Delta Dunării.În continuare, aceste debite sunt în creştere, pe sectorul Brăila-Galaţi, iar pe râul Siret se creează efectul de remuu (apa din Dunăre urcă pe cursul Siretului) pe o lungime de 25 de kilometri.Viitura de pe Prut, venită din Ucraina, a trecut de Oroftiana..Meterologii au prelungit avertizarea Cod galben de ploi, noua atenţionare emisă joi dimineaţă fiind valabilă pentru Moldova, nordul Dobrogei, nord-estul Munteniei, precum şi zona Carpaţilor Orientali, până astăzi la ora 9.00.
7 EST
Hidrologii au prelungit avertizarea cod rosu pentru Siret pana duminica, la ora 16,00. Iar meteorologii au anuntat ca de la inceputul saptamanii viitoare este posibil sa se anunte din nou cod galben de ploi. Tot mai multe persoane sunt la un pas de a fi evacuate, iar inspectoratul pentru situatii de urgenta a facut mai multe recomandari pentru cei care se pregatesc sa se adaposteasca in locuri mai sigure.
Oamenii nu vor sa-si vada agoniseala de-o viata luata de ape, asa ca isi fac cat mai multe bagaje. Pompierii anunta insa ca fiecare persoana trebuie sa aiba la ea doar un rucsac de urgenta. Acesta trebuie sa contina:
Autoritatile au mari probleme cand le spun oamenilor ca trebuie sa-si paraseasca casele. Multi prefera sa-si riste viata decat sa-si lase lucrurile nesupravegheate. Reprezentantii politiei au decis insa sa -si trimita angajatii si colegii de la jandarmerie, ca sa pazeasca locuintele.
Nu va deplasati cu autoturismul în zona inundata ... Pompierii, armata si jandarmeria lucreaza in continuare in locurile amenintate de inundatii.
Nr. Crt. | Numele, prenumele tatălui şi prenumele | Aviz |
1. | CEPREAGA Jorj PAUL-ANDREI | Apt |
2. | CIUBOTARIU Cezar-Doru MARIAN | Apt |
3. | CLIPA Aurel ROBERT-FLORIN | Apt |
4. | HARITON Vasile VASILICĂ | Apt |
5. | HULUDEŢ Dumitru DUMIRU-IULIAN | Apt |
6. | IGNAT Ion MARIUS-IONUŢ | Apt |
7. | MANOLACHE George GEORGE-EUSEBIU | Apt |
8. | POSTOLACHE Petru ANDREI-ALIN | Apt |
9. | SACHELARIU Constantin VLAD-COSTEL | Apt |
10. | VÂRLAN Mihai TIBERIU-MIHAI | Apt |
11. | VASILE Emil MARIUS-GABRIEL | Apt |
Vineri, 25 Iunie 2010 BUNA ZIUA IASI
Tragedie intr-o gospodarie ieseana: agoniseala de o viata a unei familii din localitatea Ciurbesti a fost distrusa complet in cateva minute. Un incendiu mistuitor a carbonizat intreaga casa. Maria Panaite a lasat nesupravegheat focul dintr-o soba, pe care il facuse ca sa usuce mai repede niste haine. Plecata pentru cateva minute la un vecin, femeia s-a trezit cu gospodaria in flacari. Se pare ca incendiul s-a extins foarte repede, intrucat toate camerele casei aveau montate pe tavan si pereti un lambriu din plastic, usor inflamabil. Fumul gros si negru a alertat imediat vecinii familiei Panaite, care au sarit in ajutor. Oamenii au reusit sa stinga incendiul inainte de venirea pompierilor.
"Casa a luat foc de la o soba. Cinci minute a fost plecata de acasa, cat a facut pana la mine. Am avut noroc ca nu era nimeni in casa. Am pus mana pe galeti si am inceput sa aruncam cu apa stransa de la ploile din ultima vreme, doar nu era sa stam sa ne uitam cum arde casa. Am scos repede si butelia, care era plina cu gaz. Putea sa se intample o tragedie daca nu reuseam sa o scoatem la timp. Din casa si pana in strada era totul negru de fum", a mentionat unul dintre vecini.
Din cauza unei clipe de neatentie, iesenii au pierdut in flacari tot ce stransesera o viata. "Sunt disperata. Nu mai am nimic. Am o pensie de patru sute lei, nu voi reusi sa strang bani sa cumpar la loc tot ce a ars. Aveam pe jos dusumea, covoare, am pierdut tot. Acum trebuie sa dormim sub cerul liber, ca e vara afara. Tot a ars, si televizor, si pat, si masa. Daca Dumnezeu asa a vrut... Asta am meritat, asta am primit", a spus, printre lacrimi, Maria Panaite.
Joi, 24 Iunie 2010 17:43 Ştiri - Local
Ploile torentile din ultimele zile au dus la inundarea unor gospodarii de pe soseaua Barnova.Apa a ajuns la jumatate de metru pe carosabil.La Iasi a plouat 48 de ore non-stop, dar inundatii s-au produs doar la gospodariile de pe Soseaua Barnova.
Daca ieri, in jurul orei 16.00, apa intrase in curtile catorva gospodarii, aseara, in jurul orei 21.00, lucratorii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta au fost chemati sa scoata apa care ajunsese la jumatate de metru.Locuitorii din zona spun ca asemenea inundatii au mai fost in 1974.
500 de saci cu nisip au fost pusi pe marginea drumului pentru ca apa sa nu mai intre in gospodarii.La fata locului s-au deplasat prefectul Dragomir Tomaseschi si directorul tehnic al Primariei Iasi, Mihai Chirica.Autoritatile au venit, au constatat, si ... au plecat.Nu prea au ce face, deoarece in zona nu exista canalizare.
Viorel Homoranu, locuitor Barnova:
Spre seara, situatia s-a inrautatit.La orele 21, apa ajungea la jumatate de metru.
Pe o portiune de un kilometru soseaua Barnova era inundata, masinile circulau cu mare dificultate. Localnicii au chemat pompierii in ajutor.
Localnic Barnova:"
Localnicii nu au inchis un ochi toata noaptea.Abia in jurul orei 3 dimineata ploaia a stat, iar apele au inceput sa se retraga din gospodarii.
Maria Nicolau, locuitoare
Reprezentantii municipalitatii au facut un bilant al dezastrului, dar nu au oferit o solutie concreta pentru evitarea unor eventuale inundatii.
Romeo Olteanu, viceprimar: "In urma revarsarii paraului Vamasoaia, au fost inundate 31 de proprietati si au fost afectate trei locuinte, s-a autodemolat o gospodarie care era din chirpici".
Locuitorii de pe soseaua Barnova se plang ca desi platesc taxe pentru zona de lux, nu benefeciaza nici macar de o canalizare de scurgere a apelor.