
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mihail Grigore Sturdza al Judeţului Iaşi, organizează mâine, 21 mai 2010, etapa judeţeană a concursului cercurilor de elevi Prietenii pompierilor.
Acţiunea la care şi-au anunţat participarea 10 şcoli din judeţ se va desfăşura la Stadionul Tineretului din Abator, cu începere de la ora 13.30.
Concursul este deschis participării tuturor elevilor din învăţământul gimnazial, având ca scop, dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţii de urgenţă precum şi de a promova atitudinile şi comportamentele corespunzătoare în situaţii de risc.
Pregătirea elevilor în domeniul situaţiilor de urgenţă constituie una dintre priorităţile Inspectoratulului pentru Situatii de Urgenţă, fiind considerată una dintre cele mai eficiente forme prin care informaţiile din acest domeniu ajung în familii.
Activităţile de educare a copiilor şi prevenire se bazează pe principiul este mai ieftin să previi un incendiu decât să intervii pentru stingerea lui. Aceştia sunt ajutaţi să conştientizeze cauzele şi împrejurările generatoare de incendii, să-şi creeze spiritul preventiv, să cunoască modul de apelare la serviciul unic de urgenţă 112, să cunoască şi să exerseze modul de comportare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.
Concursul are doua probe, una teoretică şi una practică. Proba teoretică are ca scop verificarea cunoştintelor acumulate prin parcurgerea tematicii specifice prevăzută în protocolul încheiat între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării participanţii urmând să rezolve un chestionar cu 10 întrebări din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.
La proba practica elevii trebuie să-şi arate îndemânarea şi viteză, la pista cu obstacole şi la ştafeta de 400 metri, tot cu obstacole.
Echipele clasate pe primele trei locuri vor fi premiate, iar echipa situată pe locul I va reprezenta judeţul Iaşi la etapa naţională.
AGENDA DE IASI
Ieri, un bărbat în vârstă de 57 de ani a căzut de la o înălţime de 9 metri în timp ce efectua o lucrare la unul dintre cazane. „Accidentul s-a produs în jurul orei 12.30. Este vorba de Constantin Nichita, angajat ca lăcătuş în cadrul secţiei Combustibili. Acesta a căzut de la o înălţime de 9 metri în timp ce efectua o lucrare la tubulatura pentru cărbune a Cazanului 2 din cadrul CET Holboca”, ne-a declarat Neculai Parasc, purtătorul de cuvânt al CET.
Potrivit oficialului societăţii de termoficare, după accident angajatul era conştient, putându-se deplasa. „A acuzat însă dureri corporale. Echipa medicală din cadrul CET II i-a acordat acestuia primele îngrijiri, după care victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Spiridon”, a mai precizat dl Parasc.
IASI PLUS
Ieri, muncitorul Constantin Lacatus, de 57 de ani, de la CET Holboca, a cazut de pe o schela trei metri in gol si s-a ales cu multiple rani.
"Accidentul s-a petrecut in timp ce lucra la tubulatura pentru carbune de la cazanul numarul 2 de la CET II Holboca. A cazut in gol de la o inaltime de noua pana la sase metri. In urma cazaturii, putea sa se miste, dar acuza dureri in diferite parti ale corpului. Pana la sosirea echipajului SMURD, i-a fost acordat primul ajutor de catre asistenta medicala de la CET II", a spus Neculai Parasc, purtatorul de cuvant al CET.
Echipajul SMURD a transportat ranitul la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon". "Pacientul este in curs de evaluare, dar, dupa primele analize si investigatii medicale, prezinta fracturi costale, pneumotorax si posibil fractura de bazin", a spus conf. dr. Diana Cimpoesu, coordonator SMURD si purtator de cuvant al Spitalului "Sf. Spiridon".
Constantin Lacatusu era seful lucrarii pe care o executa impreuna cu alti angajati. In perioada urmatoare vor fi facute investigatii pentru a vedea daca angajatul implicat in accident a respectat masurile de protectia muncii. In paralel, si Inspectoratul Teritorial de Munca a deschis o ancheta.
ORIZONTUL
Pompierii păşcăneni au sărbătorit împlinirea a 175 de ani de la înfiinţarea primei unităţi de pompieri militari din România, la Iaşi.
Cu această ocazie, vineri a avut loc o şedinţă festivă în Sala Mare a Prefecturii din Iaşi, urmată de o paradă a pompierilor, cu tehnica din dotare, pe străzile Iaşiului, unde a participat şi un echipaj de 5 sergenţi păşcăneni cu o autospecială.
Tot în faţa Prefecturii Iaşi a fost organizată o expoziţie cu echipamente de stingerea a incendiilor, mijloace de salvare de la înec şi elemente de muniţie, iar pe holuri o expoziţie de documente istorice.
Amintim că data de 15 mai 1835 semnifică punerea în funcţiune a Roatei de pojarnici din Iaşi şi, totodată, începerea existenţei primei unităţi de pompieri militari din ţara noastră. Prin înfiinţarea ulterioară, la Bucureşti în 1845, iar apoi în marile oraşe ale Principatelor Române, a altor unităţi similare, s-au format şi dezvoltat companiile de pompieri şi Corpul Pompierilor Militari din întreaga ţară.
Misiunile pompierilor sunt de la stingerea incendiilor până la intervenţii pentru salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor produse de inundaţii, alunecări de teren, mişcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, descarcerare şi asistenţă a persoanelor aflate în situaţii critice, intervenţia la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte calamităţi naturale.
BUNA ZIUA IASI
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi sarbatoresc la sfarsitul acestei saptamani 175 ani de la infiintare. Maine, la sediul Prefecturii iesene va fi organizata o expozitie cu echipamente de stingere a incendiilor, echipamente ale Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD), mijloace de salvare de la înec si elemente de munitie, expozitie desfasurata în parcarea prefecturii. Totodata, va fi organizata si o expozitie cu documente istorice, expozitie desfasurata în sediul prefecturii.
In sala mare a prefecturii va avea loc si o sedinta festiva, iar pe strada Anastasie Panu va avea loc o parada cu tehnica din dotare. "In acest an, se împlinesc 175 de ani de la înfiintarea la Iasi a primei unitati militare de pompieri, sub denumirea de «Roata de pojarnici pentru Esi», de catre domnitorul Mihail Grigore Sturdza. Cu acest prilej, la sfarsitul saptamanii vom organiza, la sediul Prefecturii Iasi, cateva activitati facute de inspectorat", a spus Stefan Lazar, seful ISU Iasi.