În baza principalelor manifestări stipulate în Calendarul Sportiv, elaborat de Serviciul Sport al M.I.R.A., s-a desfășurat la Iași, în perioada 04 - 07 iunie 2008, pe Stadionul Emil Alexandrescu și Poligonul Șorogari al I.JP.F. Iași, etapa finală a campionatului de atletism si cros al ministerului, competiție organizată de Serviciul sport din cadrul Centrului Cultural al M.I.R.A., Aparatul Central al M.I.R.A., Instituția Prefectului Iași, I.P.J. Iași, I.J.J. Iași, I.J.P.F. Iași, Direcția Poliției de Frontieră Iași, I.S.U. Iași, Școala de Formare Inițială și continuă a Poliției de Frontieră Iași și cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Iași, Federația Română de Atletism, S.C. IAȘISTING S.A. Iași.

Întrecerile au urmărit angrenarea unui număr cât mai mare de lucrători ai ministerului, care deja au stabilit cele mai bune rezultate în calificări.
Probele de concurs s-au desfașurat la categoriile barbați – până la 35 de ani, între 36 și 45 de ani și, la peste 45 de ani și femei pe grupe diferite de vârstă – până la 30 de ani și peste 30 de ani, la 60 m, 100 m, 800 m, lungime, 1.500 m, aruncarea grenadei, 2.000 m, 3.000 m, 4.000 m, 6.000 m.

La competiție au participat oficialitățile locale – dl. Marius Bodea – prefect, dl. Gheorghe Nichita – primarul municipiului Iași, dl. Ioan Bucu – director D.J.T.S., comandanți și adjuncți din structurile locale ale M.I.R.A., invitați și reprezentanți din mass-media locală – Radio Iași, TVR Iași, Tele M etc.

După două zile de întreceri aprige, lotul I.G.S.U. condus de lt.col. Marian Păsărelu, alături de dl. col. Daniel Stîngă au ocupat locurile I și II pe podium, în aplauzele tuturor, fiind totodată onorați alături de ceilalți colegi competitori, de premierea de către d-na chestor Elisabeta Lipă, d-na inspector Monica Iagăr – din partea Aparatului Central al ministerului și dl. director al S.C. IAȘISTING S.A. Iași, Viorel Blăjuț – sponsor al competiției.

Clasamentul general al competiției, pe echipe, a fost următorul:
- locul I - lotul I al I.G.S.U.
- locul II - lotul I al I.G.P.F.R.
- locul III - lotul II al I.G.S.U.
lt.col. Dan Marciuc – purtător de cuvânt al I.S.U. Iași
Încarc status-ul twitter … Un moment vă rog!





